Din perspectiva psihoterapiei focalizate pe emoții, dificultățile emoționale ale persoanelor apar pentru că informația emoțională fie nu este recunoscută, fie este restricționată și astfel devine incapabilă să înștiințeze persoana și să o organizeze intern în mod adaptativ (Greenberg, 2002).

Emoțiile devin dezadaptative prin învățare și socializare – sunt predispuse la a deveni dezadaptative în situațiile de reglare emoțională diadică timpurie (relațiile cu persoanele de atașament).

Din momentul nașterii, procesele interpersonale oferă semnificație și context senzațiilor și emoțiilor (resimțite de copil):

• Dacă este bine îngrijit, copilul asociază semnalele corporale de stres cu moduri variate de a se simți bine, deci învață să utilizeze propriile semnale corporale și emoții ca ghiduri de a acționa; internalizează liniștirea primită iar experiența corporală reflectă calitatea acestei îngrijiri timpurii ➔devine fundația conștientei lui și va continua să înțeleagă semnificațiile senzațiilor corporale și ale emoțiilor.

• Persoanele care au suferit pierderi traumatice, au fost abuzate sau neglijate, pierd capacitatea de reglare afectivă a emoțiilor ➔devin hipersensibile la experiențe neplăcute, iar propria experiență emoțională e resimțită ca o amenințare vitală. În încercarea disperată de a contracara emoțiile negative, se vor angaja în forme patologice de auto-liniștire (automutilare, droguri, etc,).

Orice eveniment care amenință coerența identității sinelui și a securității atașamentului poate determina memorarea experiențelor respective sub forma unor amenințări semnificative.

Persoanelor care sunt supuse stărilor emoționale negative nereglate, le lipsesc experiențele care să le ofere emoții pozitive în fața stresului ➔reziliența este compromisă și crește vulnerabilitatea la dificultăți psihice (anxietate, depresie, etc).

Dacă experiența timpurie a emoției este în mod repetat adresată cu răspunsuri mai puțin adecvate sau problematice ale părinților, atunci se dezvoltă scheme emoționale dezadaptative prin contrast cu cele sănătoase/reziliente. Sinele se organizează astfel încât să facă față dificultății emoționale sau inadecvării părintelui.

Ceea ce se dezvoltă poate fi:

• Frica, rușinea, tristețea, furia dezadaptative (patologice);
• Sentimentul interior al sinelui de a fi neiubit, rău, defect, fără valoare, lipsit de putere.

Dacă în prezent există factori declanșatori ai acestor răspunsuri din trecut, momentul prezent (noutatea, bogăția, detaliile sale) este pierdut, iar funcționarea prezentă este condusă de trecut și acesta din urmă se impune prezentului.

Măsura în care răspunsurile emoționale devin dezadaptative și rezistente la schimbarea pe care o pot aduce alte experiențe de viață, depinde parțial și de cât de devreme au fost trăite, cât de intens și cât de frecvente au fost situațiile care le-au activat.

Frecvența și intensitatea emoțiilor anterioare de frică, furie sau tristețe vor face ca acestea să fie mult mai ușor activate de situațiile curente care au ceva în comun (teme similare) – aceste trăiri devin răspunsuri dezadaptative pentru situația curentă.

Surse bibliografice:
Greenberg, L. (2017). Emotion-Focused Therapy. Revised Edition. Washington, DC: American Psychological Association.
Greenberg, L. & Watson, J. (2006). Emotion-Focused Therapy for Depression. Washington, DC: American Psychological Association.